18 Octombrie 21

Avocatul Ana - Corina Săcrieru: Ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat este o lovitură de stat.

„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat este o lovitură de stat. Desființarea Constituției unui stat înseamnă anihilarea lui ca stat de drept, cu atât mai mult cu cât atât mai rămăsese din el, Constituția si legile lui. Ea va fi complet terminată odată cu votul din Camera Deputaților. Deosebirea față de o lovitură de stat precum cea din 23 August 1944, de exemplu, este numai instrumentarul folosit. Mizerabila trădare a politicienilor era ceva de mult așteptat dat fiind nivelul aproape total de desființare a clasei politice, în substanța ei. De mult nu mai avem o clasă politică. De mult nu mai avem politicieni. Ieri am aflat că nu mai avem deloc. 
În aceste condiții, starea de adormire în care se află lumea juridică va fi concurentă la vinovăția finală a regimului de exterminare care se instaurează. 
Mulți vom supraviețui până la final, iar atunci vom citi manuale de Istorie cu numele trădătorilor de acum si cu numele complicilor lași. Pentru că fiecare ev întunecat își are sfârșitul lui, să nu se amăgească ucigașii Constituției, autori ai exterminării populației care îi încurcă teribil în planurile lor.” - a scris avocatul Ana - Corina Săcrieru pe un site social.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe