Au venit la părintele două surori. Cea mai mică e logodită, îndrăgostită, fericită, din tinereţe cuun caracter vesel; cea mai mare e liniştită, îngândurată, rugătoare la Dumnezeu. Una îi cere binecuvântare pentru alegerea sa, iar cealaltă tunderea în monahism. Părintele îi dă miresei mătănii, iar celei mai mari îi spune: „Ce fel de mănăstire! Te vei căsători, şi nu acasă, iată ce-ţi spun!” şi a numit o gubernie, în care ele nu mai fuseseră niciodată.
Ambele se întorc la Petersburg. Mireasa află că persoana iubită a înşelat-o. Aceasta a provocat înea o mare transformare, pentru că era foarte ataşată de el. A cunoscut deşertăciunea a tot ceea ce o preocupase mai înainte, cugetul i s-a îndreptat către Dumnezeu şi în scurt timp s-a adaugat monahiilor. Între timp, cea mai mare a primit o scrisoare dintr-o gubernie îndepărtată, de la o mătuşă uitată, o femeie credincioasă, care locuia în vecinătatea unei anume mănăstiri. Ea a chemat-o spre a cunoaşte mai bine viaţa monahiilor. Însă lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. La această mătuşă, ea a făcut cunoştinţă cu un bărbat trecut de prima tinereţe, care avea un caracter foarte potrivit cu felul ei, şi s-au căsătorit.
Extras din: Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia cretină, Ed. Platytera, p. 20
