22 Octombrie 20

„Au văzut că ne luptăm pentru Sfânta Împărtășanie de la Sfânta Liturghie. Acum au făcut în așa fel încât să ne luptăm între noi!”

Au reușit ceea ce și-au propus. Au văzut că ne luptăm pentru Sfânta Împărtășanie de la Sfânta Liturghie. Acum au făcut în așa fel încât să ne luptăm între noi!

Sincer stăm și ne contrazicem atât de parcă nu am face parte din aceeași Biserică Ortodoxă. Până la urmă este dragostea unui Ierarh față de păstoriții lui. Chiar credeți că Hristos se supără că un Ierarh îi cheamă pe păstoriții lui la rugăciune? Credeți că Dreptul Judecător îi va socoti un păcat în acest caz? Dacă da, care ar fi acela? Că a venit să dăruiască Lumina după întunericul acesta din ultimele luni? Până la urmă de unde se ia Lumină? De pe Sfânta Masă care simbolizează Mormântul Mântuitorului. Pe Sfânta Masă are loc Învierea la fiecare Sfântă Liturghie. Haideți să fim realiști. "Se încalcă canoanele" Care canoane? Biserica Ortodoxă a Greciei face aceeași slujbă pe data 27 Mai la Odovania Praznicului Învierii Domnului (ecclesia.gr). Și Biserica Ortodoxă a Greciei încalcă canoanele? Dar repet, care canoane sunt încălcate?? Încă este praznicul Învierii iar pe data de 27 Mai este Odovania , adică încheierea unui praznic. Dar îl judecăm noi că face slujba cu cântările și canonul Învierii? Nu o face frate de parcă în ultima perioadă totul a fost roz și acum s-a trezit el că vrea să facă o slujbă așa cum a fost în noaptea de Paști. Stau și mă gândesc, care ar fi păcatul lui pentru care l-ar judeca Hristos în cazul acesta? Hai frate să fim realiști, vă pasă că am stat departe de Hristos? Nu se vede. Încă nu ne putem împărtăși la Sfânta Liturghie . Dar stăm și dezbatem de ce un Ierarh face slujba la miezul nopții ca în noaptea Învierii Domnului. Eu cred că presa și-a îndeplinit scopul și scuzați-mă că o zic dar a reușit să facă în așa fel încât să mute lupta împotriva necredincioșilor în grădina noastră iar acum ne luptăm noi între noi. Nu vreau să par răutăcios dar și alte eparhii au ierarhi. Și Arhiepiscopia Tomisului are un ierarh dar glasul Înaltpreasfințitului părinte Teodosie a trecut și granița. Citesc mesaje de la românii din diaspora care spun că primul lucru pe care vor să îl facă când vin în țară este acela de a merge la Constanța și de a mulțumi Înaltpreasfințitului părinte pentru rugăciunile sale de la miezul nopții și pentru toate cuvintele lui. A luat și presa de coarne de atâtea ori. Dar destul a fost biserica călcată în picioare. Chiar nu se poate să se pună o limită? Ba se poate. Iar el a zis stop acestor jurnaliști disperați de manipulare. Așa că haideți să lăsăm toate aceste comentarii. Pe bune, nu își au rostul. Fraților, încă suntem departe de Hristos. Greul nu a trecut. Abia acum începe. Ne vor spune că economia lumii este la pământ. Ne vor spune că oamenii vor fi dați afară din case pentru că nu mai au salarii. Ne vor limita din ce în ce mai mult pe motiv că limitarea va duce la redresarea economică. Dar oare nu ne va scoate Dumnezeu din asta? Ba da. Normal că Dumnezeu ne scoate. Dar iertați-mă noi ne dorim să ieșim din această situație? Nu se vede! Nu se vede pentru că am ajuns să lovim ierarh tocmai noi care mergem la biserică. A îndrăznit să facă petiție pentru deschiderea bisericilor. A mai făcut cineva asta? Vreun mirean, teolog sau doctor în teologie a făcut asta? Fraților lupta noastră nu este cu un ierarh al bisericii. Lupta noastră este cu vrăjmașul care de câteva luni ne ține departe de Sfânta Împărtășanie de la Sfânta Liturghie. Ne ține departe de comuniune. Iar noi judecăm un ierarh? Știți ce înseamnă rugăciunile de la miezul nopții? Înseamnă să te rogi timp de o oră, o oră și ceva. Apoi să îți faci rânduiala după slujbă. Deci cam două ore. La ora 2 noaptea ajungi la chilie. Dar nu adormi, continui rugăciunea sau rânduielile administrative. A doua zi ai slujba la 8 dimineața. Ce înseamnă asta? Înseamnă că undeva pe la ora 6 trebuie să fii în picioare. Adică după miezul nopții nu ai mâncat nimic. Faci slujba de dimineață apoi alte rânduieli, interviuri, telefoane, emisiuni, slujbe etc. Încet încet vine miezul nopții. Și iar de la început. Toate acestea se tot repetă de mai bine de o lună de zile. Pai neputința mea de om păcătos nu am rezistat mai mult de 3 zile să stau treaz la miezul nopții pentru rugăciune. Nu am putut! Iar omul acesta stă și nemâncat. Pentru cine? Pentru el? Nu! Stă pentru toată lumea aceasta. Se roagă neîncetat pentru noi. Și noi stăm să îl judecăm pentru că......se roagă. Da, slujba aceea de la miezul nopții pe care vrea să o facă înseamnă rugăciune. Și atunci, noi pe cine lovim?

Notă site: Pentru fotografiile în care se argumentează textul de mai sus, dați clic AICI.
 
de jurnalistul Cornelius Florin, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe