23 Ianuarie 21

Atunci când a venit Sfântul Apostol Andrei pe meleagurile noastre a descoperit un popor păgân, însă cu multe obiceiuri creștine.

   Astăzi după 2000 de ani, suntem un popor creștin, dar cu multe obiceiuri păgâne.
   E timpul să ne deșteptăm și să învățăm lecția istoriei, că atunci când eram un popor creștin cu obiceiuri creștine, binecuvântarea lui Dumnezeu era deasupra noastră, și precum poporului Israel, Dumnezeu ne-a dar biruință împotriva tuturor prigonitorilor și asupritorilor.
   Dacă însă noi vom deveni iarăși un popor păgân cu obiceiuri păgâne, și Dumnezeu își va retrage harul și binecuvântarea de la noi, și vor urma grele suferințe, asemena poporului lui Israel, când a fost dus în robia babiloniană.
   De noi depinde să ne deschidem iarăşi urechile la propovăduirea Sfântului Apostol Andrei și să Îl primim pe Cuvântul Tatălui, să vină pe pământul nostru, în viața noastă, în familia noastră, în societatea noastră și să ne aducă pace, har, bună înțelegere, prosperitate și bucurie.

   "Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum ziceţi că este." Amos 5,14.
 
Text: Pagina Teologie - Duh și Adevăr, părintele Hristofor - Episcopia Hușilor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe