11 August 20

Aș zice și eu astăzi „Vive la France” dar doua lucruri mă rețin dată fiind istoria revoluției franceze.

♦Unul din aceste lucruri este celebra declaratie din 1789 „Declarația drepturilor omului” care numai drepturilor nu a fost. Ulterior e, în 1793 Robespierre trimite "bandele revoluționare", pentru a-i "ajuta" pe francezii reticenți să se dezică de Biserica Catolică. Unul din cele mai mari măceluri are loc la Vendeea, acolo unde 42.000 de prizonieri mireni catolici și clerici sau călugări sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, și îi extermină metodic.
Conform Cărții Negre a Revoluții Franceze la Vendee a avut loc primul genocid din istoria modernă a umanității, acolo pierind cel puțin 117.000 de oameni. Tot atunci a fost lansat dictonul simbol pt sălbăticia revoluției franceze " Nu vom avea liniște până când nu vedem ultimul nobil spânzurat cu mațele ultimului preot"

♦Și al doilea e că noii conducători ai Franței de atunci disprețuiau religia, de fapt aceștia au înlocuit catolicismul cu alte culte. Unul din acestea a fost "Cultul Rațiunii" (urmează "Cultul Ființei Supreme " și Teofilantropia ) proclamat în urma evenimentelor din 17-19 noiembrie 1793. Momentul culminant al îl constituie depunerea pe altarul bisericii din Notre Dame a unei prostituate din suburbiile Parisului care reprezenta pe zeița Rațiunii.
Aceste noi culte erau obligatoriu însoțite de către procesiuni publice prin care se batjocorea creștinismul și simbolurile sale. Practic acum si-a facut intrarea in scena ateismul-secularist modern.

P.S.: Avem multe alte lucruri pt care noi românii să îi mulțumim Frantei și sa îi urăm "Vive la France !" dar pt revolutia franceza din 1789 nu cred ca e potrivit să mulțumim revoluționarilor acelor timpuri. (M.M.)

Foto: Auguste Christian Fleischmann: Celebration of the Goddess of Reason at Notre Dame cathedral in Paris
 
Sursă: Pagina Cultura Vieții, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe