28 Septembrie 22

Apus de soare în Muntele Athos

    Soarele cobora spre vest. Dimineţile în muntele Athos sunt înmiresmate, fermecătoare. Întunericul nopţii se împrăştie în timp ce călugării sunt la Katholikonul (biserica cea mare) Sfintelor Mănăstiri, cântând „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina”. S-ar putea spune că cele ce alungă întunericul sunt vocile melodioase, răsunând blând şi ritmul cald al clopotelor. După-amiezile la Athos sunt şi ele liniştite. O zi de strădanii a trecut şi noaptea îşi împrăştie vălul în care monahul va ascunde multe lupte, lacrimi îmbelşugate şi multe nevoinţe duhovniceşti. Soarele cel văzut coboară spre asfinţit dar Soarele Cel ce se află în inimile nevoitorilor nu se stinge. În inimile lor cu totul curate, neumbrite de norii patimilor îşi are locul o zi veşnic luminoasă. O, apusul de soare la Athos! Apus plin de farmec, plin de har, învăluit în linişte.
 

    După vecernie unii monahi, mişcându-se încet, cu capetele aplecate, ies din Katholikonul Sfintelor Mănăstiri sau din micile capele ale schiturilor să se odihnească în aerul curat, aşezându-se pe o bancă din piatră şi meditând asupra dulcelui nume al lui Hristos. Vor şi stăruie să-şi înscrie în inimile lor literele de aur ale rugăciunii. Sunt furat de aceste ceasuri de linişte, când până şi natura este calmă, când chiar şi valurile mării abia se aud lovindu-se de stânci, când regele soare zugrăveşte cerul în toate culorile. Natura la Athos are un farmec deosebit, dat de rugăciune şi de sfinţenie. Într-adevăr, harul necreat pătrunde prin suflet, în trup, întinzându-se până şi la firea negânditoare şi la întreaga zidire. Aici nu se vede ceva sălbatic, nici măcar nu există ceva sălbatic, totul e liniştit. La Athos toate zilele şi nopţile ard în rugăciune. Chiar şi natura este îmblânzită de glasurile frumoase ale călugărilor, de sunetul clopotelor şi de smerenie! „Aici apa este mai bună, aerul este mai blând şi adierea lui mai caldă, învăluindu-ne pe noi cei reci; pretutindenea vezi păduri ce se înalţă dese, cu copaci veşnic verzi care încântă privirea; vezi măslini, viţă-de-vie, dafini, mirt şi tot felul de pomi. Nevoinţa tăcută, care pe unii îi hrăneşte iar pe alţii îi desfată, a curăţat acest pământ de blestem” (Eugen Boulgaris).
    Nu mă simt atras în mod deosebit de către natură. Însă la Sfântul Munte aceasta are un har deosebit. Ar putea să o privească cineva cu ochii monahilor purtători de Dumnezeu şi să se lumineze. Ar putea să o privească, contemplându-o nu cu ochii sau cu mintea ci cu inima înduhovnicită. Şi inima ştie cum să iubească şi să aprecieze lucrurile. S-ar putea ca tăcerea în plinătatea ei să joace un rol foarte important, dacă „viaţa care este lipsită de temeri, datorită credinţei sale în Dumnezeu se mişcă din fire spre o înţelegere a creaţiei lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama).
 
Extras din "O noapte în pustia Sf. Munte Athos
de Arhimandritul Hieroteos Vlachos"
Taguri: Athos, apus, soare, muntele, în, De

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental bine Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng Chicago P.D. Sezonul 2 skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома care lui Hristos Iisus din este CE sunt nu despre 10 SE au domnului Dacă viața Prin Ioan ar cel te mare le mult mai sau cine Cea Cum cei face copii ai spre unde Lumea toate are in IPs Calistrat am cu aL De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe