21 Aprilie 21

Anii barbariei și cadavrele din sacii de plastic

S-a deschis zilele astea discuția despre schimbarea normelor de înmormântare Covid, astfel încât cei decedați să aibă parte de o înmormântare decentă și să nu mai fie duși la groapă goi, în saci de plastic negri. Și asta doar pentru că rudele unor „persoane foarte importante” au avut parte de acest tratament degradant și dezumanizant. Care i-a oripilat până și pe aceia cu cele mai „progresiste” viziuni. 
Era o discuție care ar fi trebuit deschisă de acum un an. Nimeni nu ar fi trebuit să fie înhumat gol, într-un sac de plastic negru. Faptul că acest lucru s-a întâmplat și că a durat vreme de un an este încă un semn despre vremurile barbare pe care le trăim. 
Oamenii nu sunt bucăți de carne pe care le pui într-un sac de plastic negru și le arunci. Nimic nu justifică un asemenea gest. Înmormântarea în sacul de plastic este o jignire la adresa demnității umane. Oamenii sunt trup și suflet, asta cred toate marile religii ale lumii. Și asta au crezut și au și demonstrat în mod convingător toți marii gânditori ai Antichității. Trupul uman este îndeaproape legat de sufletul omului și este purtător al imaginii Creatorului său. Chiar de ar fi fost epidemie de ebola (nu este desigur cazul), nu s-ar fi justificat în nici un fel un asemenea tratament. 
Și iarăși revenim la paralelisml cu ceea ce este descris în „Jurnalul din anul ciumei” al lui Daniel Defoe. Autorul acuză acolo întâi autoritățile, pentru că iau măsuri care duc la moartea unor oameni nevinovați. Îi închid, de pildă, pe cei sănătoși în case alături de cei bolnavi, pe termen nedeterminat, condamnând astfel la moarte familii întregi. Mii sau zeci de oameni și-au găsit moartea, arată Defoe, nu din cauza ciumei, ci din cauza măsurilor luate de autorități. Însă un alt aspect este lipsa respectului față de cei morți, față de cadavre. Multe dintre cimitirele victimelor ciumei aveau să fie dezgropate la scurt timp după epidemie pentru investiții imobiliare. Iar rămășițile victimelor, în loc să își găsească odihna, aveau să fie strămutate prin alte părți sau aruncate, pur și simplu, pe câmpuri. 
Lipsa respectului față de viața umană merge mână în mână cu lipsa respectului față de rămășițele omului, după moarte, arată Defoe. Pentru că dacă nu respecți demnitatea umană când omul este în viață, nu respecți aceasă demnitate nici când ai de-a face cu misterul morții. Din păcate, lecția din „Jurnalul din anul ciumei” pare să fie valabilă și în anii noștri. 
Totuși, o diferență ne izbește, dacă citim „Jurnalul din anul ciumei”. Morții nu erau dezbrăcați și aruncați în gropi ca niște bucăți de carne. În ciuda furiei cu care bântuia molima, care ucidea un sfert de oraș în doar câteva luni (și aici iarăși nu putem compara în nici un fel cele două situații, ciuma și covidul), acea epocă mai păstra încă destulă decență ca până și morții de ciumă să fie înmormântați cu hainele pe ei. Așdar, diferența este că din păcate anii de acum par mai barbari decât anii epocii baroce decriși de Defoe.

Publicistul Cătălin Sturza
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe