25 Ianuarie 22

Anca Radu: CUM S-A PRĂBUŞIT COMUNISMUL ÎNTR-O BALTĂ DE MICĂ ADÂNCIME

Dat fiind că aveam doar şase ani la revoluție şi având mereu în preajmă predominant prieteni semnificativ mai în vârstă decât mine, pe măsură ce începusem să conștientizez greutatea evenimentelor, de câte ori se deschidea subiectul decembrie ’89 se găsea măcar cineva să mă atenționeze că nu a fost nici revoluția asta tocmai revoluție şi că mersul lucrurilor a fost imprimat din exterior, într-un context geopolitic din care nici noi nu ne puteam sustrage, cu sau fără sânge – în linii mari, se înțelege că tinerii ieșiți pe străzi, unii dintre ei găsindu-și sfârşitul, nu au contat în mod esențial în economia evenimentelor care au condus la răsturnarea regimului şi înlocuirea lui cu ceea ce ştim că a urmat. Practic, cei care urmăreau să preia puterea au profitat de naivitatea unor tineri care credeau că ei înșiși, prin propriile forțe, vor produce schimbarea, când în realitate erau folosiți cu violență pentru ca în gălăgia de fond să se reaşeze lucrurile conform unui plan prestabilit.
Din perspectivă istorică, toate încurcăturile de mațe operate la nivel politic sunt într-adevăr importante, atât pentru că ne conduc spre criminalii care au ordonat să se tragă în populație, cât şi pentru a explica parcursul ulterior al României.
Din perspectivă sociologică însă, aceste ocluzii intestinale sunt ceea ce eu numesc neesențialul despre revoluție. Şi folosesc această formulare, pentru că nu contează cu ce gânduri au fost întâmpinați de către autorități acei tineri, CONTEAZĂ CU CE GÂNDURI AU PLECAT DE ACASĂ. Şi au continuat să iasă din case chiar şi după primele victime. Revoluția poate că nu s-a întâmplat niciodată la nivel politic, dar s-a întâmplat organic în fibra profundă a unui segment din rândul populației şi acest lucru nu îşi schimbă semnificația, nici intensitatea, oricâte descoperiri am face studiind dosarele acelor zile.
Poate că au dreptate cei care spun că sângele victimelor revoluției nu ar fi fost de ajuns ca să răstoarne regimul, dar comunismul s-a prăbuşit în balta de sânge a tinerilor omorâți în timpul protestelor nu pentru că nu se putea altfel, nu pentru că de asta era nevoie, ci pentru că se prăbuşise cu mult înainte în mintea lor şi acesta este sensul sacrificiului lor.
Dacă în amintirea celor care au murit atunci aprindem lumânări şi depunem coroane, cu gândul că moartea este fără discuție prețul cel mai mare pe care cineva îl poate plăti pentru principiile la care nu poate renunța, este important în egală măsură cum ne raportăm la cei care au rămas în viaţă, la cei care sunt încă printre noi strict dintr-o loterie a gloanțelor, dar care ar fi fost dispuşi la exact acelaşi sacrificiu precum prietenii lor care nu mai sunt. Gândiți-vă bine dacă îi puteți privi în ochi spunându-le că vă doriți acest comunism infinit mai întunecat decât cel căzut în ’89, pentru ca statul să vă ferească de o viroză respiratorie cu mortalitate de 0.013%.
Este adevărat că unii dintre cei ieşiți pe străzi la revoluție sunt astăzi în tabăra care își dorește dictatura, dar asta nu ne spune decât că mulțimea de atunci a mai prins şi străzi lăturalnice, nu toată lumea a “nimerit” în piețele deschise. Iar pentru unii, bunăstarea acumulată între timp a spălat tot sângele colegilor de proteste, şi odată cu el, şi principiile pentru care a fost vărsat.
Se întâmpla oricum schimbarea de regim în ‘89? Foarte probabil, era contextul – dar nu s-a întâmplat oricum, s-a întâmplat profund, cu toată arderea.
Tinerii aceia dispuși să-și asume orice risc erau cei pentru care alternativa la moarte nu era viața, ci libertatea. Acelaşi criteriu ne desparte şi acum în două lumi.

Text: Anca Radu. / Foto credit: observatorbn.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe