Adevărata dragoste

    În urma unui accident, un bărbat a ajuns pe patul de spital. Ca să îi facă o bucurie, soţia i-a făcut prăjitura preferată şi i-a adus-o în salon. Dar, deoarece a făcut-o mai mult plângând, că suferea mult din pricina durerilor bărbatului ei, a uitat să pună tocmai zahărul.
    Soţul ei a gustat din prăjitură şi şi-a dat seama ce se întâmplase. Dar, pentru a nu o mâhni, nu i-a spus. Soţia îl tot îmbia:
    - Hai, mănâncă, că pentru tine am făcut-o. Copiii au spus să îţi aduc ţie toată tava, nici nu au vrut să guste. Au zis să te gândeşti la ei şi să mănânci, că analizele au arătat că ai nevoie de dulce.
    Dar soţul nu prea vroia să mănânce, dând vina pe lipsa poftei de mâncare. Înainte de a pleca acasă, soţia l-a mai rugat o dată:
    - Hai, ia, uite că încep eu bucata de prăjitură, termin-o tu.
    Gustând, soţia şi-a dat seama de ce soţul ei nu părea prea dispus să mănânce:
    - Iartă-mă, nu e bună deloc. O să o arunc la gunoi. Şi te rog, nu fi supărat. Îţi aduc mâine alta.
    - Stai liniştită, nu te mai obosi. Dacă Dumnezeu vroia, îţ i ieşea asta. Să nu o arunci. Şi mâine nu trebuie să îmi mai aduci nimic, a zis doctorul că pot veni acasă.

    Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme şi multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicului lui, văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul şi îl ruga, zicând: „Te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de puţin, şi ţi se va mai deschide gustul şi te vei mai răcori din boală”. Şi îndată făcând foc, a pus de i-a gătit puţină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea puţină miere, iar în altul puţin ulei de cânepă, pe care îl ţinea de multă vreme pentru candelă şi care era rânced, amar şi împuţit. Deci, voind fratele să ia puţină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia şi, în loc să ia miere, a greşit şi a luat ulei rânced şi amar şi a pus în bucatele bătrânului său şi a dus la bătrânul, rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată şi gustând, îndată a cunoscut greşeala fratelui şi a tăcut, nezicând nimic.
    Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: „Ajunge, fiule”. Fratele, însă, îl silea să mai guste, zicând: „Te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ţi-am făcut. Iată că şi eu am să mănânc cu tine”. Şi luând cu lingura şi gustând, atunci a văzut ce a făcut şi, căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: „Amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ţi-am greşit şi n-am ştiut şi în loc de miere ţi-am pus în bucate ulei rânced şi amar şi team prăpădit şi nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind, poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat”.
    Bătrânul i-a zis: „Nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca sămi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus”. Şi aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simţit desăvârşit sănătos şi, sculându-se din patul lui, I-a mulţumit lui Dumnezeu, mângâindu-l şi pe ucenicul său. (21-275)