14 August 22

„A ne ruga pentru un bolnav este fără îndoială cea mai mare formă de iubire.”

    De ceva vreme părintele arhidiacon Mihail Bucă, atașează o listă actualizată a pruncilor internați la spitalul oncologic Fundeni, din București. Lista a fost una mai extinsă la început. Între timp a suferit modificări. Unii prunci au fost vindecați, alții au îmbrăcat chipul îngeresc și au zburat spre cer. De multe ori ne întrebăm cum putem ajuta, când nu avem suficient timp, nu dispunem de resurse financiare nelimitate și suntem destul de reticenți în a oferi unor nevoiași din munca noastră, din varii motive.
    A ne ruga pentru un bolnav este fără îndoială cea mai mare formă de iubire. A cuprinde pe un om în ruga personală, a vărsa o lacrimă sinceră, a înfia în inima ta un suflet care și-a pierdut zâmbetul într-un salon alb, încărcat de un miros greoi de tratamente care să-ți susțină suflul viu, este un act de filantropie spirituală.
   Pe această foaie virtuală sunt suflete, nu doar simple nume. Sunt copilașii unor părinți aflați în grea încercare, cel mai dificil test al vieții. Înfiați un singur copil din această listă, dacă lista pare prea mare spre a o copia integral. Așezați-l lângă copilul dumneavoastră pe pomelnicul cu care mergeți duminica la Sfânta Liturghie. Faceți o dublură și pomeniți acel suflet și în ruga personală. Acolo unde ne adunăm mai mulți, cerând același lucru, Dumnezeu își schimbă hotărârea. Chiar dacă privăm raiul de îngeri, salvăm sufletul unor părinți care nu-și pot imagina viața fără extensia cea mai pură a vieții lor, proprii prunci! Să ne rugăm!

Părintele Alexandru Lungu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe