02 Octombrie 22

„'Nu m-ai auzit țipând când medicul mă scotea cu forța, bucăți din tine? Nu ai simțit cum mă zbat și mă țin să nu te părăsesc. Dar nu...”

    „Dragă mamă,

    Oare te pot numi așa? Ești mamă când tu nu m-ai vrut? Îți sunt copil când tu m-ai dat afară?

    Cu ce ți-am greșit ție sau tatei? Am cerut eu să vin pe lume? Te-ai gândit că mi-aș fi putut dori să fiu o parte din această lume, să trăiesc, să respir, să te iubesc?

    Sigur te întrebi cine îți scrie, dar tu știi oare că fiecare celulă din corp are o voce, o amintire, iar eu, deși nu m-ai vrut, rămân o parte din tine pe vecie?

    Oare te gândești la mine vreodată?

    Mă arunci într-un colț să nu mă poți auzi, să nu mă poți simți, să uiți de existența mea, dar eu știu, că atunci când nu te vede nimeni, gândul îți fuge la mine, lacrimile îți curg șiroaie, iar sufletul tânjește după ‘mama’ care nu va fi rostit niciodată.

    Viața a dorit să mă aducă pe mine în tine, un om. Nu o intenție, nu o viitoare ființă, chiar dacă doar un ovul amestecat cu un spermatozoid, am fost o persoană din prima clipă.

    Mi-ai luat totul. M-ai lăsat fără nimic pentru că tu și tata ați decis să faceți sex, fără să vă gândiți și la consecințe, unele cu două liniuțe. Știu că am fost un accident, dar nu am greșit cu nimic pentru a merita ceea ce mi-ați făcut.

    Mi-a fost atât de cald și m-am simțit atât de bine în burtica ta. Nu mi-aș fi dorit să plec. Tot ce mi-am dorit a fost să îți simt pielea și să te miros.

    Nu m-ai auzit țipând când medicul mă scoatea cu forța, bucăți din tine? Nu ai simțit cum mă zbat și mă țin să nu te părăsesc. Dar nu am avut forță și atunci am dispărut…puțin câte puțin.

    Apoi acel monstru a început să îmi rupă brațele. A durut atât de rău…o durere pe care nu o puteam explica. Nu s-a oprit. M-am rugat să se oprească. Am țipat cu groază când îmi smulgea și piciorul și mă durea, mama. Mă durea. Mai rău decât te-a durut pe tine.

    Nici atunci nu m-ai luat în brațe. Nici atunci nu ai vrut să vezi ce a rămas din mine. Nici atunci nu m-ai vrut. Mi-a fost atât de frică. Dar tu nu m-ai salvat.

    Ai plecat acasă, singură ca și cum te-ai fi debarasat de un bagaj vechi. Din căldura pântecului tău, m-am gândit bucăți într-o cutie rece și întunecată. Doar sufletul mă mai vedea. Eu nu mai eram și nu mai puteam fi.

    Acum sunt în Rai. Sunt un copil iubit și protejat, deși aș fi preferat să fiu in brațele tale.

    Oare îți va părea rău? Oare vei regreta? Oare vei mai fi la fel?

    Mi-am dorit să fim împreună dar tu ai ales moartea cea mai cumplita pentru mine.

    Oare asta face o mamă? Te poți numi mama mea?

    Mi-am dorit să îți spun că te iubesc înainte să plec, dar nu știam cuvintele pe care le-ai fi putut înțelege.

    Dragă mamă! Dragă? Mamă?

    Semnat, bebelușul tău avortat”

Am citit acum câțiva ani altă versiune a acestei scrisori imaginare a unui bebeluș avortat. Și atunci și acum mi-a dat fiori reci și m-a făcut să mi se strângă inima.

Pe aceasta mi-a trimis-o Ștefania, o mamă care spune așa: ‘Nu merit să spun că sunt mamă, pentru că nu sunt. O mamă își apără copiii și nu îi aruncă într-o gaură neagră. Eu asta am făcut. Citesc această scrisoare imaginară în fiecare noaptea de parcă mi-a scris-o pruncul meu. Blestem ziua în care am luat această decizie. Detaliile pentru mine nu mai sunt importante, nu scuză ce am făcut. Nici mama, nici iubitul de atunci, nici prietenii și nici viața, nu îmi salvează sufletul.’

Eu mă rog pentru Ștefania, așa cum mă rog pentru toate femeile care au trecut prin asta și au nevoie de ajutor. Pentru că de ajutor are nevoie o femeie care a trecut printr-un avort, nu de judecatăti și nu de jigniri. Judecata doar Dumnezeu o va avea cu fiecare dintre noi.

De două luni curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci, iar altele fără regrete.

Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă’, așa cum vi le doriți, unele sub anonimat, altele cu numele vostru și datele voastre. Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe anamaria@zanana.ro

Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.

Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.

Viața e cum e. (Pentru această serie voi scoate mottoul obișnuit al blogului).

Ana Maria / Sursă: zanana.ro / Foto: doxologia.ro

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe