28 iulie: Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a aparținut Sfântului Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie). El se ruga zilnic înaintea sfintei icoane ce se afla în chilia sa.
Cuviosul Serafim îi vindeca pe bolnavi prin ungerea cu ulei din candela ce o ținea mereu aprinsă înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie”.
Această icoană era numită de către Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria tuturor bucuriilor”.
Sfântul Serafim a adormit în Domnul pe 2 ianuarie 1833, în timp ce se ruga înaintea icoanei „Umilenie”. Părintele Nifon, egumenul mănăstirii, a dat icoana Maicii Domnului surorilor de la Mănăstirea Diveevo (pe care chiar Sfântul o întemeiase).
Maicile au ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint și i-au construit un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a alcătuit o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare.
Cătălin Rusu, Facebook