30 Iulie 21

27 mai: Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul

Născut într-un sat din Rusia în secolul al XVII-lea, Sfântul Ioan a fost luat în robie de către turci și, refuzând să se facă musulman, a fost rânduit să se îngrijească de vite. Dormind împreună cu acestea în grajd și refuzând mai târziu să se mute de acolo, s-a făcut asemeni Domnului născut într-o iesle săracă. Simpla lui prezență umplea acel locaș al animalelor de bună mireasmă, căci Sfântul Ioan se ruga mult și mânca puțin, împărtășindu-se în fiecare sâmbătă la o biserică apropiată.
Aflând de la Domnul că va trece la cele veșncie, a primit ultima împărtășanie într-un măr scobit, pentru a nu le atrage atenția musulmanilor. După aceea, sufletul său a trecut la cele veșnice și s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise ultima dată, spunându-i că trupul său este neputrezit.
Puse spre închinare în Biserica „Sfântul Gheorghe”, sfintele moaște au fost apoi aruncate în foc de către turci, dar acestea s-au mișcat, de parcă erau vii, și nu au ars. Acum se află spre închinare în insula Evvia, în orașul Procopie și continuă să facă minuni în viața celor care se roagă și cer ajutor.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe