30 Noiembrie 21

25 noiembrie: SFÂNTA ECATERINA - MUCENIȚA CĂREIA HRISTOS I-A DĂRUIT UN INEL DE LOGODNĂ

S-a trezit cu un inel pe deget de la Mirele Hristos

Copila Ecaterina s-a născut şi a crescut într-o frumoasă şi bogată familie a vremii, fiind fiica guvernatorului din Alexandria Egiptului. Tatăl său a fost păgân, dar mama, fiind creştină, a educat-o într-un spirit profund religios şi a avut grijă să îi ofere o educaţie care să nu-i trădeze orientarea spirituală, dar făcea asta numai de teama persecuţiilor. Ecaterina a învăţat multă filosofie, dar şi elemente de medicină. La numai 18 ani citise integral opera marilor filosofi ai lumii: Homer, Aristotel, Platon, Virgiliu sau Hipocrate, pentru ca în final să renunţe la toată înţelepciunea lumească, pe care a considerat-o deşartă şi nefolositoare. Când s-a apropiat vremea căsătoriei, Ecaterina le-a pus părinţilor mai multe condiţii în vederea viitorului soţ. În viziunea sa, acesta trebuia să fie înţelept, frumos, bogat şi nobil, asemenea ei, şi cum niciunul dintre pretendenţi nu le putea avea pe toate cele patru, mama sa a cerut sfatul mai multor preoţi. Mama Ecaterinei a trimis-o pe aceasta la propriul său duhovnic, un Sfânt Părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea în singurătate, într-o peşteră. După ce a cercetat-o cu multă răbdare, părintele i-a spus că el cunoaşte un tânăr care o depăşeşte în toate, adică „Frumuseţea sa este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creaţia se supune înţelepciunii său, bogăţiile său sunt răspândite în întreaga lume - ceea ce nu diminuează, ci, dimpotrivă, sporeşte nespusa sa nobleţe”. Apoi i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului, asigurând-o că, după neîncetată rugăciune, sigur Fecioara îi va da un răspuns. În urma unui vis, Ecaterina şi-a dat seama că singurul mire care i se potriveşte este Mirele Hristos. După ce şi-a însuşit adevărata credinţă şi s-a botezat, Ecaterina a avut un alt vis, în care Iisus a mărturisit că vrea să se logodească cu ea, iar Maria Fecioara i-a pus pe deget un inel. A doua zi, când s-a trezit, aceasta avea un inel de logodnă pe deget, un dar nespus de frumos de la Mirele Hristos. / sursă: Schitul Sfântul Ilie.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe