16 Ianuarie 21

22 decembrie: Sfânta Mare Muceniță Anastasia

    Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel bun, cu frumuseţea cea trupească şi cu cea sufletească, cu obiceiuri bune şi cu blândeţe. Era faţa lui Pretextat, unul din boierii mari de credinţă elin, iar maica ei credea întru Hristos, având numele Fausta. Din copilărie, Anastasia a fost încredinţată de maică-sa spre învăţătura cărţii, unui bărbat preaslăvit întru înţelepciune şi cu viaţa cinstită, cu numele Hrisogon, creştin credincios şi iscusit desăvârşit întru cele dumnezeieşti, iar după aceea şi mucenic.
    De la acest bărbat a învăţat Anastasia nu numai înţelegerea cărţii, ci şi a cunoaşte pe Acela, Care este Alfa şi Omega, începutul a toată zidirea cea văzută şi nevăzută şi sfârşitul tuturor dorinţelor inimilor celor binecredincioşi. A învăţat să cunoască şi să iubească pe Dumnezeul cel adevărat, pe Ziditorul tuturor şi Stăpânitorul. Se sârguia în citirea cărţilor creştineşti ziua şi noaptea, învăţând legile Domnului şi întărindu-şi inima în dragostea lui Dumnezeu. Săvârşind ea învăţătura la Hrisogon, s-a făcut slăvită înaintea tuturor ca o preaînţeleaptă şi frumoasă. După aceasta, fericită ei mamă, Fausta, trecând din această viaţă, a fost dată de tatăl său, cu multă silă, după un bărbat cu numele Pomplie, asemenea fiind de bun neam, dar cu credinţa elin. Şi a fost dusă în casa mirelui, adică credincioasa la cel necredincios, mieluşeaua lui Hristos la lup răpitor.
    Însă păzind-o Dumnezeu, către Care ziua şi noaptea suspina cu inima şi se tânguia, nu şi-a pierdut fecioria sa, nici nu a întinat trupul ei curat cu bărbatul cel necurat, pentru că Anastasia se prefăcea neîncetat că are boala cea femeiască. Iar uneori, fiind silită de soţul său, ieşea din mâinile lui, ajutându-i nevăzut îngerul, păzitorul ei. Şi astfel era cu fecioria nevătămată. Adeseori îşi schimbă hainele sale cele luminate şi podoabele cele de mult preţ şi, îmbrăcându-se pe ascuns în haine sărace, ieşea din casa sa, neştiind nimeni, decât numai o slujnică a ei, care de aproape îi urmă şi cercetă toate temniţele, dând mult aur la străji şi cercetând pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Le slujea pe cât putea în toate, cu bună cucernicie şi cu cinste, spălându-le mâinile şi picioarele şi părul cel plin de praf curăţindu-l, ştergând sângele lor şi rănile lor legându-le cu petece curate. Apoi, dând fiecăruia hrană şi băutură, se întorcea la casa sa.
    Astfel, adeseori ieşind şi întorcându-se, nu s-a tăinuit de bărbatul ei, căci el a cunoscut că cerceta temniţele. De aceea şi mai mult s-a mâniat asupra ei, pentru că nu voia să ştie de unirea nunţii şi mult o necăjea pe dânsa. Aflând el de la slujnica care îi urmă ei - acea ticăloasă i-a spus lui toate - pentru aceea, bătând rău pe Anastasia, a închis-o într-o casă şi a pus strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Sfântă se mâhnea cu duhul pentru robii lui Hristos, căci nu mai putea să-i cerceteze, nici să le slujească, nici să le deie cele de trebuinţă. Dar mai mult o durea inima pentru dascălul ei, Sfântul Hrisogon, fiindcă nu-l vedea, pentru că acel sfânt doi ani avea de când era în temniţă, răbdând fel de fel de munci. Adeseori ea mergea la dânsul când era slobodă, iar acum nu-i mai era cu putinţă, fiind închisă şi străjuită.
    În acea vreme a început bărbatul ei a o necăji mult, mai ales după ce a murit tatăl ei, ca să-i ia toată averea părintească, ce rămăsese Anastasiei ca moştenire, ca unei fiice pentru că Pretextat nu avea feciori mai mulţi, nici neamuri. Atunci Pomplie, urând pe Anastasia, pentru că nu răspundea dorinţei lui cele trupeşti, cugeta să o omoare, ca toată averea ei să o moştenească şi, luându-şi altă femeie, să o aducă în bunătăţile cele străine. Deci ca pe o roabă o socotea pe sfânta fecioară, necăjind-o în toate zilele şi muncind-o, care lucru se adevereşte din scrisoarea ei scrisă în taină către Sfântul Hrisogon şi trimisă printr-o bătrână, într-acest chip zicând:
    "Sfântului mărturisitorului lui Hristos, Hrisogon, scrie Anastasia. Deşi tatăl meu era închinător de idoli, maica mea, Fausta, totdeauna a avut bună credinţă şi a vieţuit creştineşte. Ea chiar din scutece, m-a făcut a fi creştină, iar după plecarea ei din această viaţă, cu greu jug şi fără de voie m-am însoţit cu un bărbat, care e fur de cele sfinte, de la al cărui pat, prin milostivirea lui Dumnezeu, cu prefacerea bolii, fug ziua şi noaptea în urma Domnului meu Iisus Hristos. Iar bărbatul care se laudă cu moştenirea mea, o cheltuieşte cu nevrednicii şi necuraţii închinători de idoli, iar pe mine ca pe o vrăjitoare şi străină de cele sfinte, cu grele străji m-a robit, încât aştept a muri şi nu mi-a rămas altceva decât numai dându-mi sufletul, să cad moartă. Şi chiar de mă voi bucura întru moarte pentru mărturisirea Domnului meu Iisus Hristos, însă de aceasta mă mâhnesc foarte mult, căci toată bogăţia mea, cea făgăduită lui Dumnezeu, o văd cheltuită de mâinile străinilor şi păgânilor. Pentru aceasta te rog pe tine o! omule al lui Dumnezeu, roagă cu sârguinţă pe Stăpânul Hristos, pentru ca pe bărbatul meu sau să-l lase să vieţuiască dacă mai înainte vede că se va face cândva creştin sau de are astfel a petrece în necredinţă, apoi să-i poruncească să iasă dintre cei vii şi să dea loc altora, care cinstesc pe Dumnezeu. Căci mai bine-i este a muri, decât a nu mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu şi celor ce-L mărturisesc pe El a le face împiedicare, de care Însuşi Hristos este martor. Iar de mă voi elibera, voi merge pe urmele sfinţilor şi mă voi îngriji pentru dânşii cu sârguinţă, precum am şi început. Închinăciune ţie, bărbatule al lui Dumnezeu şi pe mine mă pomeneşte".
    Apoi Anastasia a primit această scrisoare:
    "Hrisogon, scrie Anastasiei: Ţie, care te învăluieşti în mijlocul viforului şi al tulburării lumii acesteia, degrabă îţi va veni Hristos, Cel ce umblă pe ape şi vânturile cele diavoleşti, care s-au sculat asupra ta, le va alina numai cu un cuvânt al poruncii Sale. Deci, fiind cu răbdare ca în mijlocul mării, aşteaptă pe Hristos, Care va veni la tine şi întru tine însăţi să strigi că proorocul, zicând: Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Aşteaptă îndoit darul de la Dumnezeu, căci şi vremelnica moştenire ţi se va întoarce ţie şi cea cerească ţi se va pregăti. Iar Domnul va îndelunga facerea Sa de bine, ca să nu se pară că sunt neînsemnate cele date nouă de la El. Vezi şi nu te tulbura de aceasta, pentru că celor ce vieţuiesc cu dreaptă credinţă li se aduc asupra cele potrivnice, căci nu te păgubeşti, ci te ispiteşti de la Domnul. Şi aceasta să ştii, că nu este fără primejdie apărarea ce se face prin ajutorul omenesc, căci grăieşte Scriptura: Blestemat este omul care nădăjduieşte spre om şi binecuvântat este cel ce nădăjduieşte spre Domnul. Păzeşte-te bine şi cu trezire, de tot păcatul şi de la Însuşi Dumnezeu caută mângâiere, ale Cărui porunci păzeşti. Pentru că degrabă se va întoarce peste tine vreme paşnică şi, ca după o noapte întunecată, vei primi lumina zilei celei purtătoare de flori. Şi că după o iarnă ce a trecut, vor veni ţie zile senine de aur. Astfel tuturor celor ce pătimesc pentru numele lui Hristos să le dai mângâiere vremelnică şi însăţi, fără îndoire, te vei învrednici mângâierii celei veşnice. Mântuieşte-te întru Domnul şi pentru mine te roagă".
    Peste puţină vreme, iarăşi fiind chinuită de moarte de către bărbatul cel cu obicei rău şi păgân, a scris către sfântul astfel: "Mărturisitorului lui Hristos, Hrisogon, scrie Anastasia: Sfârşitul trupului meu a venit. Pomeneşte-mă ca să primească Domnul sufletul meu, căci pentru a Lui dragoste pătimesc acestea ce vei auzi din gura acestei bătrâne".
    Sfântul Hrisogon a răspuns: "Hrisogon scrie Anastasiei: Totdeauna înaintea luminii merge întunericul, după boală se întoarce sănătatea şi după moarte se făgăduieşte viaţă. Cu un sfârşit se încheie cele potrivnice ale lumii, ca şi cele cu bună norocire, astfel încât nu prin nevoi să domnească deznădăjduirea, nici prin bucuria cea deşartă, înălţarea. Una este marea pe care umblă bărcile trupurilor noastre şi de o cârmă se conduc sufletele noastre prin înotare. Bărcile unora fiind tari, trec valurile fără vătămare, iar ale altora fiind slabe, chiar la ţărm sunt aproape de înecare, căci aproape este vremea ca să piară cei ce nu cugetă a veni la ţărm mântuitor. Iar tu, o! slujitoarea lui Hristos, cea fără de prihană, leagă-te cu tot gândul de crucea lui Hristos şi te pregăteşte spre lucrul Domnului şi după ce vei sluji, după dorinţa ta, cu mucenicească prăznuire, vei trece către Hristos".
    Cu această scrisoare a proorocit Sfântul Hrisogon despre grabnica pierzare a lui Pomplie, bărbatul ei cel rău; pentru că în zilele acelea s-a trimis de împăratul cu scrisori către împăratul perşilor şi, având a merge pe mare, s-a scufundat şi s-a înecat de un vifor ce s-a ridicat fără veste. Aşa a pierit, ticălosul cu sunet, iar Sfânta Anastasia s-a izbăvit ca pasărea din cursă celui ce vânează, avându-şi curată fecioria sa. Apoi, şi-a primit toată moştenirea ce-i rămăsese de la părinţii ei şi a început iarăşi, neoprită de nimeni, a merge pe la închisori şi pe la temniţe, slujind sfinţilor, răbdătorilor de chinuri ai lui Hristos, nu numai cu averea, ci şi cu priceperea sa mângâindu-i cu cuvinte folositoare şi deşteptându-i la bărbăţie, la răbdare şi la înfruntarea morţii pentru Hristos.
    În acea vreme, împăratul Diocleţian, zăbovind în Acvileia şi îngrijindu-se despre această cu sârguinţă, ca nici unul din creştini să se tăinuiască ori să scape din mâinile lui, i s-a vestit de la Roma că s-au umplut temniţele de mulţime de creştini, pe care în multe feluri muncindu-i, nu se leapădă de Hristosul lor, şi că toţi au învăţător pe Hrisogon, pe care-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Împăratul a poruncit ca toţi să fie daţi la munci şi la moarte, iar Hrisogon să se trimită la dânsul, căci socotea că dacă va birui pe Hrisogon, apoi va birui şi pe ceilalţi creştini.
    Deci, fiind dus Sfântul Hrisogon la împărat spre întrebare, îi urmă lui de departe şi Anastasia. Văzându-l împăratul, mai întâi a vorbit cu dânsul cu cuvinte blânde, zicându-i: "Primeşte sfatul meu cel bun o! Hrisogoane, şi te împărtăşeşte credinţei noastre. Fă cele plăcute zeilor şi îţi alege cele de bucurie, decât cele de nevoi, cum şi cele de folos, mai vârtos decât cele nefolositoare şi să ştii că, nu numai de muncă vei scăpa, ci îţi vom dărui lumina cea dulce şi îndată te vom pune eparh al cetăţii celei mari, adică peste Roma".
    Sfântul a răspuns: "Eu un Dumnezeu am cunoscut şi pe El îl socotesc mai dulce decât toată lumina, mai iubit decât toată viaţa şi mai de folos decât toate comorile. În El cred cu inima şi cu gura Îl mărturisesc, cu sufletul Îl cinstesc şi genunchii mei spre El îmi plec, înaintea tuturor. Iar mulţimea zeilor tăi, basmele şi pe diavol niciodată nu-i voi cinsti, ca şi Socrat, care zice: Se cuvine a fugi de aceia cu toată tăria, că sunt înşelători de oameni şi dovediţi ca pierzători de suflete. Iar darurile şi cinstirile cele făgăduite de ţine mie, nu le socotesc mai bune decât visul şi umbră".
    Deci, neputând a răbda mai mult împăratul nişte graiuri ca acestea ale lui Hrisogon, a poruncit ostaşilor să-l ia şi, ducându-l într-un loc pustiu, să-i taie capul. Şi aceasta făcându-se, a aruncat trupul său în mare, iar în acele părţi unde l-a aruncat, nu departe, era preotul Zoil, bărbat sfânt şi trei fecioare surori cu trupul şi cu duhul, adică Agapi, Hionia şi Irina. Acel preot, prin oarecare descoperire dumnezeiască, înştiinţându-se despre trupul Sfântului Hrisogon, l-a luat împreună cu capul şi, punându-l într-un sicriu, l-a ascuns în casa sa.
    La treizeci de zile i s-a arătat Sfântul Hrisogon în vis, zicându-i: "Să ştii că într-aceste nouă zile, acele trei fecioare ale lui Hristos, care vieţuiesc lângă tine, vor fi luate spre mucenicie, iar tu spune roabei Domnului, Anastasia, ca să aibă grijă de dânsele, deşteptându-le către nevoinţa cea cu bărbăţie, până când se vor încununa prin pătimire. Iar tu să fii cu bună nădejde că vei primi roadele cele dulci ale ostenelilor tale. Căci degrabă te vei libera de aici şi te vei duce către Hristos, împreună cu cei ce au pătimit pentru El". Şi s-a făcut această descoperire şi Sfintei Anastasia, care, fiind îndemnată de Duhul lui Dumnezeu, a venit la casa preotului, pe care niciodată nu-l ştia şi l-a întrebat: "Unde sunt fecioarele acelea, despre care i s-a descoperit lui în vedenie că vor să aibă sfârşit mucenicesc?" Deci, aflând casa lor, cu dragoste a vieţuit o noapte cu ele, spunându-le multe cuvinte mântuitoare de suflet şi pline de dumnezeiască dragoste, prin care le deştepta a răbda cu bărbăţie, până la sânge, pentru Mirele lor Hristos. Apoi a văzut şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi al său iubit dascăl, plângând lângă dânsele cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-se rugăciunilor lui. După aceea s-a întors în Acvileia şi s-a făcut precum a zis Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vis, căci acel preot, în curgerea celor nouă zile, s-a mutat către Domnul.
 
Extras din: Vieţile Sfinţilor, publicate aici, au ca sursă cele 12 volume "Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe