28 Noiembrie 21

17 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Andrei Criteanul/Andrei din Creta

Sfântul Sfinţit Mucenic Andrei Criteanul/Andrei din Creta, prăznuit de ortodocşi în ziua de 17 octombrie, a trăit în timpul domniei împăratului iconoclast Constantin Kopronymos (741-775).
Acesta a ordonat creștinilor, sub pedeapsa cu moartea, să scoată sfintele icoane din bisericile și casele lor. Credincioșii, care au rezistat neînfricat iconoclastului nelegiuit și au păstrat ferm tradițiile sfinților Părinți, au fost  întemniţaţi, supuşi la cazne cumplite, omorâţi. Închisorile erau pline de creştini, episcopi, clerici. Când Cuviosul Andrei, care se depărtase de lume şi trăia în insula Creta, în post, rugăciune, milostenii şi propovăduind dreapta credinţă, a auzit că împăratul aruncă în închisoare creștini virtuoși și evlavioși în loc de hoți și tâlhari, a plecat la Constantinopol. Împăratul, împreună cu curtenii, se afla la Biserica Marelui Mucenic Mamant (prăznuit în ziua de 2 septembrie). Acolo, în fața tuturor, Cuviosul l-a mustrat pe eretic: "Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?!" Şi pe loc, slugile au început să-l bată şi să-l calce în picioare. Împăratul, vrând să pară milostiv, le-a poruncit să înceteze bătaia şi să-l aducă la palat.
În încercarea de a se justifica, împăratul a spus că este o nebunie să acorde venerație lemnului și vopselei. La aceasta, călugărul a răspuns că oricine suferă pentru icoane sfinte suferă pentru Hristos, dar cine jignește icoana pe care este zugrăvit Hristos, îi aduce insultă lui Hristos Însuși. Iconoclastul înfuriat a poruncit să fie torturat fără milă. Apoi l-au întemniţat şi, deşi plin de răni sângerânde, cuviosul le vorbea celor închişi despre dreapta credinţă, despre datoria creştinilor de a se jertfi pentru adevăr. Din nou a fost scos şi torturat ori ademenit cu promisiunea eliberării dacă se leapădă de cinstirea icoanelor. Şi pentru că monahul Andrei era neclintit în credinţa sa, împăratul l-a osândit la moarte.
În timp ce era târât pe străzi până la locul de execuție, un păgân i-a tăiat picioarele, cu o secure. Drept urmare, Sfântul Andrei a fost eliberat de chinuri, primind astfel cununa muceniciei. / sursă: Schitul Sfântul Ilie
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe