23 Ianuarie 21

10 ianuarie: Sfântul Cuvios Dometian, Episcopul Melitenei

   Acest plăcut al lui Dumnezeu, Dometian, s-a născut pe vremea împărăţiei lui Iustin cel Tînăr (565-578), din părinţi drept- credincioşi şi bogaţi, anume Teodor şi Evdochia. Isprăvind cu desăvîrşire învăţătura cărţii, s-a căsătorit; dar mutîndu-se soţia sa din această viaţă, iar el sîrguindu-se de îndată spre filozofia cea duhovnicească, a lăsat lumea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi a fost ales episcop al Bisericii Melitinei, la 30 de ani ai vîrstei sale.
   El era un bun păstor, nu numai al turmei sale, ci a fost şi altor popoare luminător şi ajutător şi foarte trebuitor în toată împărăţia grecească, ca un purtător de grijă a binelui obştesc; pentru că de multe ori era trimis în Persia de împăratul Mauriciu (582-602), pentru îndreptarea poporului; apoi a fost mijlocitorul lui Chosroe, împăratul Persiei, spre a se face pace între greci şi perşi. Iar un voievod, anume Baram, care se ridicase asupra lui Chosroe şi se atinsese cu îndrăzneală de vrednicia împărătească în Persia, l-a dat jos din stăpînire şi l-a făcut birnic (tributar) al grecilor.
   El era prieten bun al împăratului Mauriciu, care i-a dăruit mult aur şi averi, pe care le-a împărţit la sfintele biserici şi la casele de ostaşi, spre hrănirea săracilor. Venind în Constantinopol, a trecut la Împăratul ceresc şi trupul lui a fost cinstit de soborul împărătesc şi bisericesc şi a fost adus în cetatea sa Melitina, apoi a făcut multe minuni în viaţă şi după moarte, întru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru.
 
Extras din: Vieţile Sfinţilor, publicate aici, au ca sursă cele 12 volume "Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe