12 Iulie 20

„România anilor 2020, unui eretic in viață i s-a ridicat statuie in timp ce Sfinții Neamului Românesc sunt ignorați cu desăvârșire.”

  • 23 Iunie 20
  • Categorie: Actualitate
  • 0
   Statuia cu pricina a fost ridicată de Biserica Catolică cu prezența unor fețe bisericești ortodoxe.
   Niciodată nu a fost un tip habotnic, niciodată nu am căzut în plasa schismaticilor de a răstălmăci tot pentru a lovi în Biserică și-n Ierarhii Bisericii Ortodoxe, dar ceea ce vedem în pozele de la evenimentul de mai sus, reprezintă un atac din partea acestor oameni care fac parte din clerul Bisericii contra Bisericii, culmea.
   Să ne înțelegem, când încep ierarhii, sau preoții să ridice statui în numele lui Papa sau a altora din alte culte, e grav, mai ales că Papa încă este în viață... Am refuzat să comentez prea mult în trecut faptul că același scenariu l-am mai văzut și după vizita lui Papa Ioan Paul II, dar de ce așa ceva? De ce trebuie să îi cinstim ca pe niște Sfinți pentru simplul fapt că au vizitat România? Dragi ierarhi, drag cler, sunteți conștienți că avem Sfinți adevărați în România, în viață, care nu și-ar dori din smerenie nici măcar un deget dintr-o statuie, nici nu mai vine vorba de o statuie cum e cea de mai sus?!? Dragi ierarhi, drag cler sunteți conștienți că mirenii din Biserica lui Hristos NU trebuie să ajungă să privească eresurile ca fiind parte integrantă din Biserica lui Hristos? Cum faceți voi diferență între erezie și învățătura cea adevărată a Bisericii?
   „Sfântul Părinte”, așa cum este titulatura oficială a lui Papa Francisc, nu este nici pe departe Sfânt ci eretic. Este eretic pentru că „Biserica Catolică” a reinventat, a modificat învățătura Bisericii primare de-a lungul timpului, a adoptat adasuri care au facut-o eretică. Citește DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA.
   Sfințenia de care amintește și titulatura de adresare pentru un ierarh ortodox, „IPS=Înalt prea Sfințitul Părinte” ... reprezintă „capacitatea” de a hirotoni preoți, succesiunea harică de la Dumnezeu, Sfinții Apostoli, Ierarhi și preoți ... asta însă NU face pe un ierarh Sfânt așa cum sunt cei din sinaxare. Ori acest lucru, dragi ierarhi, nu vă îndreptățește cu nimic să o luați pe arătură atât de grav, să ajungeți să faceți statui pentru toți Papii care vin în vizită în România. Adică am înțeles, Biserica lui Hristos, Ortodoxia prin Patriarhul Daniel l-a primit pe Papa Francisc decent în România, i-a arătat Catedrala Națională, a discutat cu el, nu s-a făcut nici un gest ecumenist la acea întâlnire, e normal. Dar cu statuia ce-i? Ne confundăm Biserica?

   În final aș dori să vă ofer un text scris pe un site social de către un bun prieten, Iulian Bracau: „România anilor 2020, unui eretic in viață i s-a ridicat statuie in timp ce Sfinții Neamului Românesc sunt ignorați cu desăvârșire. Unde mai punem că cei care ar fi trebuit să se împotrivească primii sunt prezenți la această mascaradă ieftină. Se răsucesc in mormânt străbunii de atâta trădare. Nu știu cum mai pot sluji Duminica la Patriarhie după asemenea rușine.”
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe