12 Iulie 20

CE ESTE LOGODNA ȘI CARE E RÂNDUIALA EI?

  • 24 Iunie 20
  • Categorie: Invatatura de Credinta
  • 0
   Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduința de căsătorie) e rânduiala tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Nunții sau Cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba  Cununiei, săvârșindu-se chiar înaintea acesteia (dar se poate face și cu mult mai înainte).
   Logodna binecuvântată de Biserică are o deosebită valoare prin legătura ei cu căsătoria, cu Sfânta Taină a Nunții, de aceea ea nu se poate strica sau desface cu orice învoială omenească.
   Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot și apoi schimbarea acestor inele de către nași.
   Inelele de logodnă sunt semnul iubirii, al credincioșiei și al legăturii trainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.
   Slujba logodnei și a Cununiei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se așază Sfânta Evanghelie, cununiile, Sfânta Cruce, sfeșnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este mai mare și cap al femeii, iar mireasa, la stânga lui, lângă inima lui, ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui și datorându-i supunere și ascultare. 541 ( Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, Tractat..., cap. 278, p. 180.)
   Atât la logodna cât și la Cununie, mirii sunt însoțiți de nași (nunii).
 
Extras din: Învățătură de credință Creștin Ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București - 2015
Foto credit: Basilica.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe